Lăutarul

Cântam atât de prost la vechiul meu ţambal
râdeau cu toţii atunci când mă vedeau,
prezent la fiecare carnaval,
râdeau şi se prăpădeau… râdeau…

Chiar şi aşa, eu, muzicant pierdut,
diamant în cenuşa gloriosului trecut,
cu degetele negre, cântam la vechiul meu ţambal,
atât de prost… la fiecare carnaval…

Am fost şi eu, o dată-n viaţa mea,
iar nu ştiu sigur, de-i vis, ori de-i aievea,
am fost cules să cânt la festival,
eram ţăran, şi-aveam şi eu ţambal…

Cântam atât de bine, dar vai, mi-era atât de dor
să cânt iar prost, şi Doamne, am simţit că mor,
ţinând în mână vechiul meu ţambal,
cu gândul tot la carnaval…

Iar după ce-am murit, am vizitat iubitul carnaval,
de unde nu răzbate nici urmă de ţambal,
nu râde nimeni, iar lumea, c-un ochi surd şi unul plâns
respiră izul cântului ce s-a ascuns după apus…

PS: cu totii am fost, macar o data in viata lautari...